Alcoolul nu te face mare! - Campanie sociala pentru liceeni
home | fii cool!

Fii cool!

Simona (18):

”Colegii mei au încercat mereu să mă convingă să beau. Cel mai amuzant mi se părea că ei erau cei frustraţi de refuzurile mele. Totuşi, reputaţia mea nu s-a schimbat cu nimic. Din contra, nu puţini sunt cei care te admiră că n-ai nevoie de alcool ca să te simţi bine la o petrecere. Mă simt frumoasă, am încredere în mine şi n-am nevoie de bere, vinuri, cocktailuri ca să mă distrez.”

Rares (17):

“Când m-au prins ai mei prima dată că am băut mi-au făcut un mare tămbălău acasă. Nu mi-au mai dat aşa de mulţi bani de cheltuială şi nu mă mai lăsau să ies în timpul liber până la ce ora aveam eu chef. Ma simţeam frustrat de faptul ca toţi prietenii mei puteau să stea până târziu, iar eu aveam o anumită oră. Aşa că i-am păcălit pentru o vreme pe părinţi şi după aia am început să beau din nou cu băieţii. Dacă la început făceam asta doar în weekend, acum ne îmbătam şi în timpul săptămânii, după ore. În felul ăsta, ajungeam ameţit acasă înainte să se întoarcă ai mei de la serviciu şi mă băgam la somn. Şi-au dat ai mei seama la un moment dat că dorm cam mult şi, într-o zi, când am ajuns acasă, mama mă aştepta în sufragerie. Nu m-au batut ai mei, nu mi-au mai făcut capul calendar, ci m-au făcut să-mi dau seama că am o adevărată problemă, iar pentru asta eu o sa le mulţumesc întotdeauna şi pot zice ca mi-a fost o adevărată învăţătură de minte.”

Andra (17):

“Da, merg în club. Acum e sezonul majoratelor, toţi aşteaptă cu nerăbdare alcoolul gratis. Eu spun nu alcoolului pentru ca ţin foarte mult la mine, la imaginea mea, la comportamentul meu. Atât de dizgraţioase sunt colegele mele, pe tocuri şi-n rochii, ameţite, împiedicându-se, cu machiajul dus. Serios, dacă vrei să fii domnişoara sexy, nu te îmbăta! Oricum, e amuzant să fii singurul treaz şi să îi vezi pe toţi cum ajung din ce în ce mai veseli, apoi urmează declinul, în care se târăsc spre baie şi rămân două zile-n pat să-şi revină. Să fii cool înseamnă să fii interesant în starea ta normală!”

Mihai (16):

“Sunt prea tânăr să beau. Nu râdeţi, sunt prea tânăr pentru că eu nu vreau să devin stereotipul care-şi părăseşte familia în favoarea alcoolului. Aşa cum există motive să bei, sunt şi motive să nu bei, să refuzi alcoolul. Mie mi se pare un drog periculos cu nume familiar, nu mi-aş risca sănătatea pentru un moft! Să aparţii unui grup este ceva, însă dacă acel grup se bazează pe alcool ca filosofie, atunci nu merită să încerci să fii acceptat.”

Ana-Maria(18):

”Anul trecut am fost la un majorat. Ne-am întors cu două maşini, pe la 4 dimineaţa. Conducătorul uneia dintre maşini băuse şi-am avut încă de la început un sentiment că se va termina totul prost. Ştiţi clişeul cu şoferul beat, tânăr, care practic se sinucide în momentul în care se urcă la volan? Prin asta am trecut eu, văzând cum maşina din faţă se dă peste cap şi intră în stâlp. Norocul nostru a fost mare, dat fiind faptul că toată lumea şi-a revenit, după operaţii şi picioare-n ghips. Însă o sperietură ca aia te marchează pentru totdeauna. Inconstientul va susţine mereu că poate să conducă, alege sa fii tu cel raţional, ai grijă de tine şi de prietenii tăi.”

Radu (17):

“Aşa e în liceu, aşa e cool şi dacă toată lumea bea trebuie să te integrezi, altfel eşti un inadaptat. Nu îmi plăcea prea mult gustul alcoolului, dar îmi plăcea starea pe care mi-o dădea. Simţeam că-s mai tare şi că am mai mult tupeu. Dar chestia era, că de cele mai multe ori, nu ştiam când să mă opresc. Nu mai e aşa de fun cand ţi-e atât de rău că nu ştii pe ce lume eşti şi îţi vine să vomiţi şi simţi că te sufoci. Şi fiindcă nu am ştiut să mă controlez, am fost la un pas de a intra în comă alcoolică la balul din clasa a X-a. Nici prietenii mei nu ştiau ce să facă când am leşinat, dar noroc că era proful de sport pe acolo şi a avut el grijă de mine. N-am ajuns la spital din fericire, dar mi-a luat mult până mi-am revenit. E cea mai mare sperietură pe care am tras-o şi ştiu că nu aş vrea vreodată să mai trec prin aşa ceva.”
Copyright © 2017 Berarii Romaniei. All rights reserved. Inspectoratul General al Poliției Române Inspectoratul Școlar al Municipiului București Asociația „Berarii României“